Ex-deputat în vizorul ANI, şi-a angajat fiica la propriul cabinet

Neculai Rebeciuc, fostul deputat în perioada 2008-2012 este în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce, în cazul său, a fost constatat conflict de interese administrativ şi penal, scrie România Liberă.

 

Conform inspectorilor de integritate, Rebenciuc a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată în funcţia de şef cabinet, în perioada 19 octombrie 2009 – 01 iunie 2010, în cadrul propriului birou parlamentar, în Circumscripţia electorală nr. 7 Botoşani.

”Astfel, Neculai Rebenciuc nu a respectat dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative” şi dispoziţiile art. 38, alin.(11) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora „Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar.

De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispoziţiilor art. 301 din noul Cod Penal al României, prin angajarea fiicei sale în cadrul propriului birou parlamentar, în urma căreia fiica sa a obţinut venituri de natură salarială, în sumă de 6.391 Lei”,
se arată într-un comunicat al ANI.

Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Neculai Rebenciuc a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din noul Cod Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.
[[banner]]
Neculai Rebenciuc a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Rebenciuc a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective ”.

„Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese  este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
CITEȘTE:
Copiii miliardari ai demnitarilor