Ex-consilierul PDL, misiune pentru cartierele din municipiu

 

Nici bine nu a preluat atribuţiile de director al Direcţiei de Edilitare din cadrul Primăriei Botoşani că deja a primit şi una dintre cele mai importante sarcini de la şefii superiori. Fostul consilier local Nicolae Semenescu se va ocupa de ducerea la îndeplinire a lucrărilor programate pentru cartierele din oraş, în urma solicitărilor venite din partea asociaţiilor de proprietari.
Şi pentru a nu exista nici un fel de problemă, săptămânal în fiecare vineri şefii din Primărie se vor reuni în şedinţe în care se va discuta stadiul lucrărilor unde salariaţii de la edilitare au intervenit dar şi programarea celor viitoare, în funcţie de data depunerii solicitărilor din partea asociaţiilor. „Este până la urmă prima sarcină şi cea mai importantă pentru că trebuie să se ocupe de aspectul edilitar al oraşului, partea de relaţii cu asociaţiile de proprietari şi de lucrări în cartiere, pentru că aici avem şi foarte multe lucrări în cartiere, chiar şi pe asfaltări de străzi, pe locuri de parcare, asta este cea mai importantă sau asta trebuie să fie Biblia dumnealui şi Biblia tuturor angajaţilor de la edilitare”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.