Ex-consiliera lui Buhăianu reţinută în noapte la Parchet – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Surprizele se ţin lanţ în una din cele mai mediatizate anchete derulate în ultimul deceniu la Botoşani. Patru persoane au fost audiate luni de la amiază şi până târziu în noapte de procuror şi poliţişti, iar două dintre acestea au fost reţinute. Una este nimeni alta decât Simona Huţanu, fosta consilieră de la cabinetul deputatului Cătălin Buhăianu.

Chemată ca martor, a devenit învinuită
Potrivit atât anchetatorilor, cât şi procurorului, aceasta încă mai este soţia lui Daniel Huţanu, cel deja arestat pentru tâlhăria din 28 decembrie, deoarece nu s-au îndeplinit toate formele legale pentru înfăptuirea divorţului. Ea a fost chemată ieri după-amiază în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, însă în scurt timp s-a transformat în învinuit. Simona este acuzată că ar fi întreprins mai multe acţiuni menite să-l ajute pe Daniel. „A ascuns probe ale cauzei şi a încercat să influenţeze părţile şi martorii din dosar în scopul asigurării sustragerii autorilor tâlhăriei de la urmărire penală”, a explicat procurorul Dragoş Bujorean. În aceste condiţii Simona Huţanu este cercetată pentru favorizarea infractorului.
Nu a reuşit să îşi mai vadă copilul de patru ani
Ea a fost ridicată pe la 23:52, după ore întregi de tensiune şi după ce avocatul său, Cristian Popovici, a părăsit siderat sala de audieri. Tânăra a acceptat să dea declaraţii doar în prezenţa acestuia, însă anchetatorii au refuzat să îl accepte pe motiv că reprezintă deja unul dintre arestaţii din proces, exact pe Daniel Huţanu şi au propus ca Simona Huţanu să fie asistată şi de un avocat din oficiu. După mai multe dispute fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a refuzat să mai asiste la orice audiere. „Se încalcă procedura penală şi drepturile omului înainte de toate. Sunt persoane care de la ora 13:00 nu au nici un temei pentru ce sunt ţinute aici”, afirma noaptea trecută Cristian Popovici. În aceste condiţii Simona a rămas astfel doar cu avocatul din oficiu. La un moment dat ea a cerut să meargă acasă ca să îşi vadă copilul de numai patru ani, însă procurorul şi-a dat acceptul doar în condiţiile în care este însoţită de un poliţist, părţile au avut astfel noi dispute, iar tânăra mamă nu şi-a mai văzut copilul. Simona Huţanu a activat la cabinetul parlamentar al deputatului Cătălin Buhăianu până anul trecut, când a devenit angajată a Direcţiei Judeţene de Statistică. În februarie 2011 ea a fost aleasă prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale de femei a PDL Botoşani, iar în primăvara şi secretar executiv al filialei municipale de seniori.
Reţinută sub ochii tatălui şi surorilor
Ea a fost scoasă de anchetatori şi băgată într-o maşină a Poliţiei sub ochii celor două surori şi a tatălui său, dar şi a avocaţilor din acest caz. „Nu se poate aşa ceva, nu se poate”, au spus stupefiaţi aceştia când au văzut-o introdusă în autoturismul IPJ care a plecat cu girofarul. Tatăl ei, Aurel Fediuc, sora ei cea mai mică, Aurelia Fediuc şi un alt tânăr, Paul Ciubotaru, au fost de asemenea chemaţi la audieri şi au stat ore bune la Parchet. Reţinut a fost doar cel din urmă, pentru complicitate. Toate acestea într-o noapte nebună despre care vom veni cu noi amănunte pe parcursul acestei zile.