Evitați zona: Dispare încă o bucată din parcarea de la Mavromati 

Locurile și așa insuficiente în parcarea celui mai mare spital județean al Moldovei vor deveni de lux după ce vor demara lucrările pentru noul ambulatoriu. 

 

Dispare breteaua de parcare de la intrarea în policlinică unde preponderent obișnuiesc să parcheze taximetrele. 

 

 

Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean

„Probabil va fi închisă, este vorba despre partea din imediata vecinătate a Serviciului de Ambulanță. Constructorul va decide cât are nevoie pentru siguranța pacienților, trecătorilor dar și a autoturismelor. După cum ați observat, există un domn care limitează accesul aparținătorilor și probabil a cadrelor medicale, în funcție de numărul locurilor de parcare”,

 

Șeful spitalului susține că problema locurilor de parcare insuficiente nu este una valabilă doar la Botoșani ordinea priorităților este alta: „Mărimea unui spital este dată de numărul de paturi, nu de locurile de parcare. Și terenul este cât este...prioritare sunt fondul de salarii, investițiile medicamentele”. 

 

Aparținătorii sunt sfătuiți în aceste condiții să evite zona spitalului când se află cu mașina.