Evangheliştii din Corni îşi joacă rolul la alegeri

 

Religia ar putea avea un rol important în desemnarea noului primar de Corni. În comună trăiesc în jur de 300 de persoane care nu sunt creştin-ortodoxe. Ele sunt afiliate la Biserica Penticostală sau la Biserica Creştină după Evanghelie, care au trei lăcaşe în localitate.
Duminică, Mihai Luca, pastor şi fost vicepreşedinte al Cultului Evanghelic din România, va ţine o predică adepţilor din Corni. „Prelegerea va fi relaţia dintre autoritatea locală şi Biserică, acesta va fi subiectul”, ne-a spus cel care ocupă şi funcţia de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Acesta a precizat că nu va face prozelitism. Pe de altă parte, cum însă el a fost pînă la desfiinţarea biroului permanent judeţean vicepreşedinte al PDL Botoşani, calitate în care a şi candidat la Senat în 2008 pe Colegiul Dorohoi, unde s-a clasat pe poziţia a doua, este de aşteptat să influenţeze şi votul sătenilor din Corni. În luna iulie a anului 2008 Mihai Luca a fost unul dintre organizatorii unui concert religios de proporţii desfăşurat pe Stadionul Municipal Botoşani. Circa 3.000 de oameni au cîntat şi s-au rugat la unison în cadrul unui program de evanghelizare derulat sub titlul de „Misiunea Speranţa”. Botoşani era doar un oraş din cele 15 în care se transmiteau mesaje biblice de chemare la mîntuire.