Mii de elevi de la Botoșani așteaptă cu emoție rezultatele la evaluarea națională - CÂND și CUM vor fi afișate notele 

Rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate pe 3 iulie. Pentru verificarea notelor aceștia vor utiliza coduri unice de acces, respectând legislația privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

Protejarea datelor personale prin anonimizarea rezultatelor

 

Ministerul Educației a anunțat că rezultatele la Evaluare Națională 2024 vor fi afișate pe pagina dedicată de pe edu.ro și la școlile unde au susținut elevii examenele, pe data de 3 iulie, până la ora 14.00.


Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 sunt anonimizate pentru protejarea datelor personale ale elevilor.

 

În conformitate cu legislația privind prelucrarea datelor cu caracter personal, rezultatele obținute în cadrul Evaluării Naționale nu vor mai fi afișate în mod tradițional, cu numele și prenumele elevilor.

 

 În schimb, acestea vor fi anonimizate prin utilizarea unor coduri unice aferente fiecărui elev.

 

Coduri unice pentru fiecare elev: Procedura de verificare a notelor 


La proba de limba română desfășurată în cadrul Evaluării Naționale 2024, fiecare elev a primit un document care includea un cod unic specific candidatului, informații despre școala de proveniență, precum și județul în care acesta își desfășoară studiile.

 

Codul unic atribuit fiecărui elev este format din două litere, XY, reprezentând indicativul județului, urmate de o secvență de cifre. 

Acest cod unic este generat de către aplicația informatică EvNat și este personalizat în funcție de numele și prenumele fiecărui elev, asigurând astfel confidențialitatea datelor lor personale.

 

Această măsură de anonimizare a rezultatelor la Evaluarea Națională 2024 are drept scop protejarea informațiilor sensibile ale elevilor și respectarea prevederilor legale în materie de confidențialitate.

 

 Astfel, numele și prenumele elevilor nu vor fi asociate public cu rezultatele obținute, asigurându-se astfel o protecție mai eficientă a datelor personale în contextul evaluărilor școlare.

 

Tensiune și emoții pentru elevi 


Majoritatea elevilor claselor a VIII-a au terminat probele scrise și au intrat deja în febra așteptării rezultatelor la Evaluare Națională 2024.

 

Chiar dacă nu există varianta de admis/respins pentru ei, media obținută este extrem de importantă pentru a putea continua la liceul dorit.

Marți, 25 iunie, a avut loc proba scrisă la Limba română, iar joi, 27 iunie, a fost examenul la Matematică. Elevii care au terminat școli cu predare în altă limbă urmează să susțină, vineri, 28 iunie, proba la Limba maternă.

 

Potrivit calendarului Evaluării Naționale 2024, primele rezultate la Evaluarea Națională vor fi afișate pe data de 3 iulie până la ora 14:00. 

 

Acest moment este deosebit de important pentru elevi, părinți și cadrele didactice, deoarece oferă o primă perspectivă asupra performanțelor obținute în probele susținute, conform stirileprotv.ro


Calendarul soluționării contestațiilor și afișării rezultatelor finale


Elevii care sunt nemulțumiți de notele obținute au opțiunea de a face contestație și a cere recalcularea notelor obținute. Lucrarea lor va fi transmisă unei comisii de profesori care o vor reevalua.

 

  • 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  •  
  • 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

 

Etapele procesului de înscriere la liceu pentru absolvenții clasei a VII-a

 

După finalizarea Evaluării Naționale, urmează procesul de admitere la liceu. Iată principalele etape ale înscrierii la liceu:

 

  • 11 – 12, 15 – 22 iulie 2024 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a;
  •  
  • 11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere;
  •  
  • 24 iulie 2024 – Repartizarea computerizată și comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.
  •  
  • 24 iulie 2024 - Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate
  •  
  • 25 – 30 iulie 2024 – Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

 

(foto: antena3.ro)

  •  

  •