Eugen Țurcanu rămâne fără funcția ”abia mirosită„ de viceprimar

Numit pe funcția de viceprimar în ședința din 8 mai 2014 prin votul consilierilor din noua majoritate a Consiliului Local dar fără a-și prelua însă efectiv atribuțiunile din cauza atacării în contencios administrativ a hotărârii de către prefectul Costică Macaleți.

 

Acesta este motivul pentru care astăzi, inițiatorii au purces la revocarea respectivei hotărâri prin care, Eugen Țurcanu își pierde astfel mandatul nepreluat de viceprimar. Revocarea hotărârii se face tot prin vot secret, procedura fiind reluată din cauza salariaților de la aparatul tehnic al Consiliului Local care, intenționat sau nu, ”au uitat„ să ștampileze buletinele de vot, lucru remarcat de Corneliu Furtună.
Asemenea primei hotărâri care prevedea schimbarea din funcție a lui Cosmin Andrei și care a fost revocată în unanimitate de voturi, și la cea privind numirea lui Eugen Țurcanu rezultatul votului a fost același: 14 voturi pentru.
Următorul punct de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare este cel privitor la schimbarea, pentru a doua oară, a vicelui PSD, aleșii din noua majoritate dorind să respecte procedura secretă de vot pentru a nu mai exista motive pentru care prefectul să o atace în instanță.
”Dle Eugen Țurcanu vă rog să v chemați soția ca să asiste la numirea dv. pe funcția de viceprimar”, i-a spus Gheorghe Iavorenciuc consilierului care tocmai și-a pierdut funcția de viceprimar, cu referire la Cosmin Andrei și prezența soției sale la precedenta ședință.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Andrei, vice cu toate actele în regulă pentru câteva minute