Eugen Niţură "s-a luat" iar de salariile directorilor de cultură

 


Consilierul judeţean Eugen Niţură a adus din nou în discuţie situaţia financiară a unora dintre directorii instituţiilor de cultură subordonate Consiliului Judeţean. Intervenţia PRM-istului s-a făcut pe marginea diminuărilor salariale operate în sfera serviciilor publice. „Am mai purtat discuţii şi în urmă cu 2, 3 luni de zile cu privire la salariile mari ale unor directori din cadrul instituţiilor subordonate CJ şi văd că în continuare acestea rămîn de ordinul zecilor de milioane. La Memorialul Ipoteşti de exemplu, domnul Coşereanu văd că are un salariu de 47 de milioane plus nişte sporuri pe care le mai primeşte…de toxicitate….la Biblioteca Judeţeană la fel, salariu la fel de mare. În timp ce alţii sunt ghilotinaţi, salarii de 9, 6 milioane iar alţii 30 sau 40 de milioane. În momentul acesta o ţară întreagă se plînge de salarii”, a afirmat Eugen Niţură, consilier judeţean. Potrivit preşedintelui CJ, aceste salarii sunt acordate în conformitate cu legea. „Nu putem modifica legea, aceste salarii sunt prevăzute în legea cadru 330, dacă am umbla la ele, am comite o ilegalitate”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedinte CJ.