Euforie Portariuc – Andrei – Parfenov: Să vezi un stadion arhiplin scandând…

 

Într-o stare de mulţumire totală se aflau la finalul meciului FC Botoşani – CFR Cluj şi şefii din Primărie împreună cu cei de la Elsaco, factorii care au contribuit financiar pentru ca cei aproximativ 8.000 de botoşăneni prezenţi pe Stadionul Municipal să plece fericiţi acasă.

"Dl. viceprimar numai ce n-a dormit aici"

Primarul Ovidiu Portariuc a urmărit partida de la tribuna oficială împreună cu viceprimarul Cosmin Andrei iar la final a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor de la gruparea fanion a judeţului. „Mă bucur că am promis şi s-a făcut, până în ziua de astăzi s-a reuşit să jucăm acasă aşa cum s-a promis, mulţumesc celor care au făcut eforturi pe partea organizatorică, atât d-lui viceprimar care numai nu a dormit pe aici că în rest a fost zi de zi, celor de la firma câştigătoare Elsaco care a depus toate eforturile ca să reuşim să terminăm în termen şi ce am promis botoşănenilor s-a întâmplat, primul meci l-am jucat acasă, a fost chiar un rezultat un neaşteptat de bun ţinând cont de contextul în care am pornit”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

"Am jucat în 11 deşi am avut o eliminare"

La rândul său, Cosmin Andrei a fost impresionat de numărul extrem de mare de persoane care au venit la meciul cu CFR Cluj dar şi de evoluţia fotbaliştilor botoşăneni care au demonstrat că merită să apere culorile clubului local. „Am jucat în 11 astăzi deşi am avut o eliminare, al 11-lea jucător a fost publicul pe care l-aţi auzit şi l-aţi văzut cum a susţinut echipa. S-a văzut determinarea jucătorilor pentru un rezultat extraordinar la debut de campionat, sunt foarte fericit că am reuşit să ne ţinem de promisiune, am jucat primul meci acasă, avem un stadion extraordinar, un public numeros pe care îl aşteptăm la fel de bine pregătit şi la celelalte meciuri”, a spus şi Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoşani.

"Să vezi un stadion arhiplin scandând Botoşani, Botoşani..."

Aceleaşi cuvinte de laudă la adresa jucătorilor şi a publicului spectator le-a avut şi unul dintre oficialii de la grupul de firme Elsaco care a menţionat că şi-a văzut un vis împlinit: stadionul arhiplin într-un meci din prima ligă. „De când am început activitatea în fotbal, de şase ani de zile, ne-am dorit un meci în care să fie stadionul arhiplin şi visul s-a realizat. Înseamnă că eforturile noastre financiare care au fost merită şi să vezi un meci cu un stadion arhiplin, cu un public scandând Botoşani, Botoşani să susţină echipa cred că a fost cea mai mare realizare şi performanţă. Pentru că orice meci de fotbal fără spectatori este ca şi cum nu ar fi”, a declarat Petrică Parfenov, director adjunct grupul de firme Elsaco. El a mai menţionat că elevii lui Cristi Popovici vor avea pe viitor şi meciuri mai dificile în cadrul cărora dacă vor arăta aceeaşi determinare, spectacolul fotbalistic ar urma să fie asigurat.
CITEŞTE:
 Nu mi s-a strigat  - căpitanul Dinu povesteşte faza eliminării