Este OFICIAL : Furt artistic la Teatrul Vasilache cu numărul de la Românii au Talent – DOCUMENT

În pofida a ceea ce s-a întâmplat în Consiliul Local unde consilierii locali PNL și PDL continuă să-i acorde întreaga susținere directorului de la Teatrul e Păpuși și Tineret Vasilache, o structură aflată în subordinea Guvernului României face lumină în acest scandal.

 

Trei actori de la Vasilache au participat la emisiunea Românii au Talent anul trecut în noiembrie cu un număr care aparține de fapt lui Jordi Betran, un artist din Spania care a fost sesizat de alte instituții de cultură din România cu privire la comportamentul celor de la Botoșani. Mai departe a fost declanșat un adevărat scandal care a împărțit teatrul în două tabere și care își are continuitate și astăzi.
S-a constituit și o comisie formată din trei consilieri locali care să analizeze furtul artistic și care a tranșat situația tot politic, fiind vorba la final de două puncte distincte și fiind agreat cel care vine din partea celor care fac cărțile și au majoritate în Consiliul Local Botoșani.
VEZI :
 I se cere demisia lui Floricel de la Vasilache: Comisia a rupt în două rezultatele audierii
În paralel însă, colegii lui Floricel Aionițoaei nu au stat cu mâinile în sân și au rezolvat ceea ce aleșii de la municipiu nu au putut. Au cerut ajutorul, contra cost, Oficiului Româna pentru Drepturile de Autor (ORDA), aflat în subordinea Guvernului. Exertiza a costat 1.000 de lei, suma fiind suportată de actori.
Compararea materialelor:
Procedând la analizarea și compararea (vizuală) a celor două interpretări, am constatat că între cele două există o serie de asemănări astfel:
- au aceeași formă a marionetei
- au un scenariu comun și astfel că o parte din scenele interpretate de Jordi Bertran se regăsesc în interpretarea trupei Vasilache. Momentul artistic al trupei Vasilache este mai scurt decât interpretarea Jordi
- au aproximativ aceeași linie melodică asigurată cu ajutorul unei chitare și a unui instrument de suflat
- este aproximativ aceeași interpretare scenică
”, se arată într-unul din paragrafele raportului semnat de expertul superior ORDA, George Vasile.
În continuare, sunt arătate și concluziile expertului și care arată negru pe alb că Floricel Aionițoaei a plagiat numărul artistic al lui Jordi  Bertran:
Se poate concluziona că este vorba de același concept artistic realizat cu o marionetă, trupa Vasilache reproducând parțial opera artistică a trupei Jordi Bertran creată în anul 1994.
Conform art. 13 din Legea 8/1996 dreptul de reproducere este un drept patrimonial al autorului, acesta având posibilitatea de a autoriza sau de a interzice folosirea operei sale prin reproducere (totală sau parțială) de către alții.
Având în vedere că însăși interpretarea (jocul de scenă) este aproximativ identică la cele două trupe, putem vorbi și de drepturi conexe dreptului de autor și avem în vedere dreptul patrimonial al artistului interpret sau executant de a autoriza sau de a interzice reproducerea interpretării
”, concluzionează expertul ORDA.
Mai departe, în fața comisiei de analiză a Consiliului Local, directorul de la Teatrul Vasilache s-a prevalat de faptul că nu se face o distincție clară între operă și intepretare și că interpretarea numărului ”Saltul” care aparține lui Jordi Bertran s-a încadrat în limitele legii. ORDA vine și spune din nou altceva:
Considerăm că nu pot fi aduse ca argumente legale prevederile acestor articole deoarece pe de o parte în nici un caz nu ne aflăm în fața unui act artistic care să parodieze un alt act artistic ci este vorba doar de o reproducere parțială a unui moment artistic”, se mai arată în raportul ORDA.
Mai multe dezvăluiri despre ceea ce se întâmplă de fapt la Teatrul Vasilache, cum și în ce condiții a mers Floricel Aionițoaei la București la Românii au Talent, cu ce resurse financiare, dacă au fost sau nu bani publici și cum se comportă un director de instituție cu salariu de 1.000 de euro din banii botoșănenilor în fruntea unei instituții publice aflați marți, 2 septembrie la Somax TV  într-o nouă ediția Botoșăneanul TV moderată de Gabriela ERDIC.
CITEȘTE ȘI:
 Scandal mocnit între director obscen protejat politic și subalterni, sesizări la Poliție, șeful se simte hărțuit - DOCUMENTE
[[galerie-foto]]