Eroul martir Florică Murariu „omorât” din nou, chiar de botoșănenii lui! Numele dat școlii în memoria sa a fost retras - GALERIE FOTO

Pe 24 decembrie 1989, Florică Murariu, unul dintre cei mai mari rugbiști pe care i-am avut vreodată pe acest pământ, e chemat la unitate, fiind cadru MApN. În zona parcului Moghioroș e oprit de soldații unității 01270 din Focșani. I se cere să se legitimeze. E cu geacă, poartă blugi, arată a terorist. Duce mâna să se legitimeze, moment în care soldatul Lepădatu Fănică, văzându-i tricoul naționalei statului Zimbabwe, pe care sportivul îl purta, îl împușcă pe cel care jucase pentru România de peste 70 de ori. Ucigașul este, și azi, liber!

 

Florică, te-au uitat cu totul!

 

Astfel își începea unul dintre articole publicația sportivă Prosport. Mai departe, jurnalistul sportiv arăta că Florică Murariu a fost un colos cu peste 70 de meciuri la echipa națională de rugby a României, participant la prima Cupă Mondială, învingătorul Franței, la București, în 1980, cu 15-0!

 

Pe 24 decembrie 2019, adică astăzi, se împlinesc 30 de ani de la moartea acestui colos. O moarte nedreaptă care a rămas nepedepsită timp de trei decenii, deși se știe ucigașul. O moarte care l-a băgat pe tatăl marelui rugbist în pământ și i-a confiscat liniștea fratelui său care nu se poate odihni până când moartea lui Florică nu va fi fost pedepsită. Răzbunată.

 

Dar viața, și mai cu seamă semenii, le aplică o nouă lovitură.

 

Mândrie la Mitoc

 

În iunie 2010, componenții echipei naționale de rugby de atunci, participau la inaugurarea muzeului Florică Murariu din Mitoc, comuna natală a fostului căpitan al echipei naționale.

 

Sorin Socol căpitanul de atunci, a dezvelit o plachetă comemorativă la casa în care a copilărit fostul mare jucător. Stejarii au mers și la cimitirul din localitate acolo unde este înhumat fostul căpitan al echipei Steaua. După acest moment a fost inaugurat și muzeul din incinta Primăriei.

 

 

La sfârșitul acțiunii jucătorii echipei naționalei au schimbat pase cu copiii de la școala din localitate pe terenul de sport al unității de învățământ. Numele școlii din localitate a primit numele lui Florică Murariu.

 

A fost momentul în care despre Mitoc, comuna asociată cu numele marelui Florică Murariu, s-a auzit în toată țara. Un motiv de mândrie, s-ar putea spune.

 

L-au „omorât” din nou

 

La 25 de ani de la moartea lui Florică Murariu, declarat erou martir al Revoluției din 1989, prin Decretul nr. 30/1992, aceleași autorități locale iau decizia să retragă numele dat școlii.

Într-o ironie amară, pe data de 20 decembrie 2014, fratele lui Costică, dădea un interviu în Prosport, în care arăta că nu-și poate găsi liniștea până când moartea fratelui său nu era răzbunată.

 

La 9 zile după publicarea acestui interviu într-o publicație națională, consilierii locali din comuna Mitoc votează în unanimitate ca eroul martir Florică Murariu să fie șters din titulatura școlii.

 

 

Primarul își amintește vag ce s-a întâmplat atunci. Însă este foarte sigur că școala a rămas fără nume. Este doar gimnazială și are numărul 1.

 

„Școala… dar cred că din 2015 sau 2016 s-a schimbat înapoi denumirea în Școala Gimnazială nr. 1 și nu-i mai poartă numele. Consiliul Local a decis. Este casa memorială unde a stat el, unde a crescut, este plăcuța pusă și sunt câteva obiecte la Primărie aici, în sala de ședință, cu tricoul lui, a lui Florică Murariu și cupa pe care au câștigat-o ei”,

Ioan Galiț, primarul comunei Mitoc

 

Nu a știut să explice care a fost logica acestui demers: „Nu știu, am înțeles că nu era în regulă, nu aș putea spune acum”.

 

Ne-a lămurit în cele din urmă secretarul Primăriei comunei Mitoc, Diane Boicu.

 

„La baza adoptării hotărârii a fost o solicitare a Școlii Gimnaziale Florică Murariu semnată de directorul școlii. Solicită schimbarea denumirii instituției de învățământ din Școala Gimnazială Florică Murariu în Școala Gimnazială nr. 1 Mitoc menționând că: „solicităm acest lucru deoarece în urma discuțiilor cu părinții, cu cadrele didactice și cu reprezentanții comunității locale s-a constatat că numele ales nu are relevanță pentru procesul instructiv – educativ”,

Diane Boicu, secretarul Primăriei comunei Mitoc

 

Solicitarea a fost semnată de directorul unității de învățământ, Daniela Pleșca. Au fost prezenți 9 consilieri din 11, toți au votat pentru retragerea numelui.

 

Se întâmpla pe 29 decembrie 2014, la patru zile după ce s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Florică Murariu.

 

 

Pe pagina electronică a Primăriei Mitoc, Florică Murariu a rămas un motiv de laudă, la 5 ani de la schimbarea numelui școlii. 

 

 

Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua” îi comemorează, an de an, pe cei doi mari jucători de rugby ai săi și ai României: Răducu Durbac și botoșăneanul Florică Murariu.

La București, Florică nu e uitat.

În comuna lui natală, nimic. Doar scuze!

 

„Nu se organizează nimic, eu sunt plecat în concediu. Îmi cer scuze, dar mi-am programat dinainte concediul”

Ioan Galiț, primarul comunei Mitoc

 

 

Cine a fost Florică Murariu?

 

Florică Murariu a câștigat zece titluri consecutive cu Steaua şi a debutat în echipa naţională în anul 1976, pentru care a evoluat în 70 de partide. A contribuit la cea mai categorică victorie din istorie a reprezentativei României, 100-0, cu Bulgaria, şi s-a aflat pe teren la victoria din anul 1980, de la Bucureşti, împotriva Franţei, scor 15-0. A fost căpitanul naţionalei României, pentru care a jucat 70 de meciuri.

 

Florică Murariu a fost ucis la o staţie de metrou, în timp ce încerca să ajungă la club. El a fost oprit de o patrulă de soldaţi care asigurau paza, însă gestul său brusc de a scoate buletinul l-a determinat pe unul dintre soldaţi să apese pe trăgaci.

 

Soldatul, salvat de "eroarea de fapt"!

 

Fratele Constantin a bătut la uși, a scris tomuri întregi și a trimis către toate instanțele adrese și solicitări. Voia să se facă dreptate și vinovatul să plătească.

 

În 2011, familia înaintează din nou, către Parchetul Militar, o solicitare prin care cere să se aducă la cunoștință stadiul anchetei privind moartea lui Florică Murariu. Stupoare! Abia atunci, la 22 de ani de la Revoluție, iese la iveală faptul că dosarul fusese soluționat încă din 1993, fără ca rezultatul să fie transmis familiei. Așa hotărâse procurorul Gheorghe Oancea.

 

Parchetul Militar a primit dispoziție să mușamalizeze dosarele crimelor înfăptuite în acele zile, chiar dacă vinovații recunoscuseră faptele. 

 

Așadar dosarul exista, probele și martorii duceau la o singură concluzie: Florică Murariu fusese omorât de un soldat în termen care nu ascultase de ordinul superiorului său.

 

Cu toate acestea, procurorul militar Gheorghe Oancea, de la Directia Procuraturilor Militare (astăzi secția Parchetelor Militare) din Parchetul General, a anulat toate probele și a scris negru pe alb: "eroare de fapt", dispunând, totodată, ca soluția să rămână secretă.

 

"Din analogia împrejurarilor în care s-a produs fapta, rezultă în mod cert că militarul, în momentul săvârșirii acesteia, s-a aflat în eroare de fapt… atunci când victima, în mod imprudent a lasat mâinile în jos, putând crea impresia că va scoate o armă".

 

Iar la finalul rezoluției, procurorul adaugă: "Soluția nu se comunică".

 

Eroul martir Florică Murariu a primit post mortem, gradul de maior.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store