Erori URIAȘE în ancheta morții Mădălinei Manole: Un detaliu înfiorător ridică mari semne de întrebare

Au trecut șapte ani de la moartea „fetei cu părul de foc”. Mihaela Brooks, expert în investigații criminale, continuă să prezinte concluziile raportului propriu.

 

 Erori uriașe de procedura a procurorilor au ieșit la iveală.

Mihaela Brooks și-a dedicat ultimii ani din viață realizând un raport „paralel” despre moartea Mădălinei Manole. Ea este de părere că anchetatorii au ignorat câteva amănunte de bază în momentul în care au ajuns la fața locului.

 

Un exemplu concret ar fi absența din raportul oficial al facturii de telefonie mobilă, de la terminalul Mădălinei Manole.

Brooks a făcut rost de aceasta de la tatăl Mădălinei Manole, iar în factură apare un detaliu incredibil: de pe telefonul artistei s-a sunat la câteva ore după mortea acesteia.

„La dosar nu există factura telefonului Mădălinei Manole. Eu am obținut-o de la domnul Manole, dânsul a obținut-o după ce a cerut companiei de telefonie. Ce este interesant: pe 13 iulie, ora 11:37, Mădălina și-a sunat tatăl. Mădălina a vrut să se asigure că părinții ei, împreună cu nepoțelul pe care îl adora, vor fi prezenți la aniversarea ei, a doua zi, pe 14. În ziua în care Mădălina a murit, cronologic vorbind,la ora 6:44, echipajele de pe ambele salvări erau deja acolo. La ora aceea s-a dat un telefon de pe telefonul Mădălinei, care a durat aproape o jumătate de minut. Din păcate, nu știu cine e persoana sunată. Ce este important aici: tot la aceeași dată, ora 09:03, de pe telefonul Mădălinei s-a mai făcut un apel la un alt număr. Mi s-a spus la cine, însănu am avut posibilitatea să verific dacă este adevărat sau nu. Importantă este ora la care s-a făcut apelul. La 9:03, anchetatorii erau acolo. În procesul verbal se arată că telefonul fusese predat de domnul Mircea (soțul Mădălinei Manole n.r) polițiștilor. Era probă la dosar. Dacă telefonul acesta a fost probă la dosar la caz, cum a fost posibil ca Petru Mircea să facă acest apel telefonic. Aceasta este, totuși, o eroare destul de gravă pe care procuratura nu a luat-o în considerare.Nu a încercatsă afle cum a fost posibil ca el să se folosească de o probă la dosar”, a povestit Mihaela Brooks. (Sursa: Click)