Intervenție în 9 secunde! Medicii de pe Ambulanță au ajuns în timp record la jucătorul comoționat de la FC Botoșani – GALERIE FOTO

Echipa medicală a intervenit în decurs de nouă secunde.

 

Medicii de pe Ambulanță prezenți la meciul dintre FCU Craiova și FC Botoșani, scor 2-0, sunt eroii zilei în fotbalul românesc.

 

În minutul 59:30 al meciului din Bănie, portarul Ionuț Gurău a ieșit decis pe o centrare. A prins mingea, dar l-a busculat și pe Gabriel Mutombo, fundașul central al oaspeților.

 

Francezul în vârstă de 26 de ani a rămas comoționat pe gazon. Fotbaliștii care au remarcat incidentul n-au apucat să facă prea multe semne spre margine.

 

Cronometrul arăta 59:39 când medicii de pe Ambulanță ajunseseră deja lângă Mutombo. Imediat, și echipa medicală a Botoșaniului și-a făcut apariția, potrivit gsp.ro

 

Au trecut alte 5 secunde până Ambulanța a fost pregătită în spatele porții lui FCU Craiova.

 

Intervenția ca la carte și într-un timp record, doar 9 secunde, a făcut ca Gabriel să își revină. Cei 1.250 de spectatori, numărul oficial anunțat de organizatori, au aplaudat revenirea fotbalistului pe gazon. Mutombo a dus meciul la bun sfârșit.

 

(sursă foto: Prima Sport 2)