La data de 12 octombrie 2020 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani din județul Iași.
În urma controlului efectuat în interiorul autoturismului au fost descoperite mai multe bunuri pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență și nici nu era autorizat pentru efectuarea de acte de comerț.
Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.500 de lei conform Legii 12/1990, iar bunurile găsite asupra sa au fost confiscate.
Pentru a nu cădea victime ale infracțiunilor comise de infractorii voiajori, le recomandăm cetățenilor:
-să nu dea curs unor oferte comerciale aparent avantajoase și să nu furnizeze date cu privire la vecini sau alte persoane;
-să nu permită accesul în locuință persoanelor necunoscute;
- să asigure în mod corespunzător imobilul pe timpul nopții sau atunci când nu sunt la domiciliu;
- să nu ofere informații, persoanelor străine, depsre bunurile de valoare sau sumele de bani pe care le țin în locuință.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: