Enescu ”dezarticulat” de o mare Casă de licitații, se solicită intervenția Ministerului de Interne

Mihai Șora, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu sau Radu Vancu sunt câțiva dintre intelectualii care trag un mare semnal de alarmă.

 

Prețul de pornire pentru “partitura-manuscris a operei Oedipe” este de 100.000 de euro

 

O licitație cu multe semne de întrebare, anunțată chiar în ziua în care se împlineau 140 de ani de la nașterea marelui George Enescu.

 

Chiar dacă organizarea licitației pare să întrunească teoretic toate condițiile legale, componenta morală a demersului anunțat de Casa de licitație ”Historic” (sub titulatura ”George Enescu. Univers și creație”) a stârnit un val de reacții în rândul intelectualilor care au aflat stupefiați că vor fi puse în vânzare ”piese de o reală valoare precum partitura-manuscris a operei Oedipe, dar și o vioară ce ar fi fost primită de compozitor din partea familiei regale a României, alături de fotografii cu dedicații sau inedite, manuscrise, corespondențe și documente personale”.

 

Prețul de pornire pentru “partitura-manuscris a operei Oedipe” este de 100.000 de euro, la o valoare estimată a fi între 150.000 și 300.000 de euro.

 

În descrierea din catalogul licitației se precizează că “partitura-manuscris a operei „Oedipe” este formată dintr-o filă, în care sunt prezentate laitmotivele lucrării, linia melodică pe care trebuie să o urmeze fiecare personaj, precum și un scurt rezumat al lucrării”.

 

În ceea ce privește vioara, conform casei Historic, este vorba despre un “model Joseph Guarnerius del Gesù, primită de George Enescu din partea familiei regale a României, atelierul fraților Wolff Kreuznach, 1885“.

 

Muzeul Național ”George Enescu” susține că întreaga partitură a operei Oedipe se află în patrimoniul muzeului, în timp ce singura vioară Guarneri del Gesu cunoscută ca fiind una dintre viorile lui George Enescu, a răsunat de ziua compozitorului, la Muzeul Enescu.

 

“În ceea ce privește partitura operei Oedipe, manuscrisul acesteia se află la muzeu, bine păstrat în condiții corespunzătoare de conservare și protecție”,

transmit reprezentanții Muzeului Național ”George Enescu” din București

 

Muzeul deține, de asemenea, cinci viori care au aparținut lui George Enescu, toate clasate: vioara Guarneri del Gesu (1731), al cărei drept de folosință îl are, în urma unui concurs, violonistul Gabriel Croitoru, două viori Paul Kaul, o vioară Gaspar da Saló, o vioră Pierre & Hippolyte Silvestre.

 

 

Peste 4.200 de semnatari ai Petiției ”Enescu dezarticulat”

 

Intelectualii s-au mobilizat și atrag atenția asupra caracterului ”profund litigios” al licitației. Inițiatorul Petiției, Eugen Ciurtin, este cercetător științific în cadrul Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română.

 

Potrivit celor menționate de către Eugen Ciurtin, în ziua de 19 august 2021, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, Casa de licitații „Historic“ a lansat o licitație cu 189 de manuscrise și un instrument (o vioară) care i-au aparținut lui Enescu.

 

Licitația ar urma să aibă loc pe 22 septembrie, chiar spre sfârșitul ediției jubiliare a Festivalului Enescu.

 

Inițiatorul petiției acuză ”prezentarea complet netransparentă și extrem de neprofesionistă a loturilor licitabile”, care a și ridicat imediat numeroase semne de întrebare. 

 

”Ca și în cazul manuscriselor în suferință ale lui Mircea Eliade, din care o mică parte au fost licitate tot de „Historic“ (în decembrie 2019 și în aprilie 2021), iar multe altele ar urma să fie licitate fără a li se cunoaște măcar cantitatea și catalogul, manuscrise ale lui George Enescu și ale altor mari muzicieni români (precum Lipatti) sunt prezentate și evaluate în răspăr cu uzanțele consacrate pentru autori de o asemenea însemnătate”.

 

 

Se solicită intervenția Ministerului de Interne

 

Prima reacție publică a venit din partea ARTEXIM, care a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să facă demersurile legale pentru a verifica legalitatea scoaterii la licitație a unor bunuri și manuscrise ce i-au aparținut compozitorului George Enescu.

 

Și asta pentru că proveniența manuscriselor ar fi ”profund litigioasă”.

 

În al doilea rând, mai menționează textul petiției, ”transparența actului licitator nu e întrunită în privința lui Enescu. Au fost elemente din colecția Drăghici și din ansamblul proprietăților familiei Enescu din România sustrase, vândute, înstrăinate? Nu ar trebui ele toate să respecte dorința expresă a Maestrului?”

 

În al treilea rând, ”absența elementelor publice de expertiză, mai ales în privința loturilor care ar putea fi imediat clasate ca Tezaur și cumpărate de Stat, crește nefiresc prețul de eventuală achiziție”.

 

Din aceste punct de vedere, preconizata licitație e lipsită de precedent. Iar problemele, așezate după cum se vede la limita legalității, sunt mai mult decât evidente, oferind suficiente argumente pentru ”a solicita un control de resort tuturor instituțiilor abilitate”.

 

Iar responsabilitatea devine colectivă atunci când este vorba despre autori precum George Enescu și Mircea Eliade.  

 

”Dacă aceste fonduri alienate nu pot fi în nici un alt mod restituite circuitului public, solicităm instituțiilor de cultură și Guvernului României să aloce de urgență toate fondurile necesare – fonduri hotărât infime, în raport cu imensitatea beneficiilor – pentru ca arhivele bucureștene majore cu fonduri Enescu și Eliade (precum Biblioteca Academiei) să le poată achiziționa și restitui firesc.  Păstrăm speranța că mulți dintre cei care îl ascultă pe Enescu și îl citesc pe Eliade vor sprijini acest demers”,

se arată în finalul Petiției 

 

Alături de inițiator, la final mai semnează Mihai Șora, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Radu Vancu și Gabriel Bebeșelea.

 

 

Reacții

 

”Semnez pentru că îmi pasă, pentru că sunt româncă, pentru că sunt om de Litere, pentru că ador muzica clasică, pentru că e Enescu nu e singur, e cu românii lui” (Laura Coroamă, Viena)

”Aceste manuscrise sunt parte din tezaurul cultural al României și ar trebui să fie în proprietatea unor instituții publice, muzee sau biblioteci” (Andrei Miu, Cluj-Napoca)                             

”Tot ce este legat de numele marelui muzician George Enescu , artist de talie internațională, ar trebui să fie adunat și păstrat cu sfințenie. Și poate se gândește cineva că ar fi cazul să se editeze, la noi în țară, întreaga operă a lui Enescu. Este rușinos să nu existe partituri cu mare parte din creația acestuia” (Angela Gologan, Piatra Neamț)               

”Semnez împotriva acestei comercializări și înstrăinări scandaloase a manuscriselor lui Mircea Eliade si George Enescu de către oameni lipsiți și de cultură și de o minimă morală” (Sorin Alexandrescu, București)                         

”Legea este lege pentru toată lumea. Moștenirea culturală rămasă în urma lui George Enescu, trebuie tratată cu cel mai deplin respect al legatului sau, precum și cuvenita atenție la prevenirea si blocarea oricărei tentative de eludare a prevederilor legale” (Dragoș Neacșu, București)    

”Semnez această petiție deoarece îmi doresc ca patrimoniul țării mele, reprezentat aici de obiecte care au o strânsă legătură cu Mircea Eliade și George Enescu, să nu fie risipite în întreaga lume și să nu mai poată fi admirate” (Răzvan-Ovidiu Cândea, Sibiu)      

 

 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store