Medicul stomatolog Marius Enache a fost reclamat de o botoşăneancă la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, dar şi la Garda Financiară pentru o lucrare dentară efectuată incorect în valoare de 6.250 de lei.
Stela Ciobanu, în vîrstă de 55 de ani din municipiu, a depus ambele reclamaţii în decursul zilei de joi, 18 martie 2010. Femeia susţine că a apelat la serviciile medicului Marius Enache (foto dreapta) care i-ar fi efectuat iniţial o lucrare în august 2009. „Amefectuat o lucrare dentară la cabinetul stomatologic dr. Enache Marius. După două luni lucrarea s-a rupt, executîndu-mi alta. Menţionez că prima avea balans, motiv pentru care s-a spart, iar a doua, după ce a fost fixată definitiv de prima dată, mi-a şlefuit-o pînă mi-a spart-o pînă la metal. A venit şi mi-a tăiat-o după o zi şi mi-a făcut alta, deci a treia cum ar veni, dar mi-a spus că nu mai am treabă cu el, ci cu tehniciana. Cea de-a treia lucrare mi-a şlefuit-o tehniciana la cabinetul ei, mi-a spart faţa albă a lucrării în patru locuri, plus că materialul pe care l-a folosit era de altă culoare, inferioară”, susţine Stela Ciobanu, pacienta medicului.
"Nu se pot lăsa aceşti călăi să lucreze în continuare"
În aceste condiţii, avînd în vedere că s-a văzut cu lucrarea efectuată incorect, dar şi plătită în sumă de nici mai mult nici mai puţin de 6.250 de lei, femeia a decis să îşi facă dreptate prin instituţiile abilitate. „Solicit restituirea contravalorii lucrării pentru a face această lucrare la alt medic. Nu se pot lăsa aceşti călăi să lucreze în continuare şi să îşi bată joc de noi. Eu am avut încredere în el, am crezut tot ce mi-a spus, am sperat ca el să remedieze problema şi nu s-a întîmplat acest lucru. El habar nu are să pună o dantură. Dacă nu eşti în stare de trei ori să faci lucrarea cum trebuie, atunci nu ar mai trebuie să fie lăsat să mai profeseze. Nu este posibil aşa ceva”, a mai declarat Stela Ciobanu.
Medicul riscă o amendă uriaşă
Botoşăneanca a depus de asemenea o sesizare şi la Garda Financiară, pe motiv că, nu ar fi primit nici un fel de chitanţă care să ateste plata făcută pentru serviciile medicale. Cazul a intrat şi în atenţia comisarilor de la Garda Financiară, care susţin că vor demara un control. „Săptămîna următoare o echipă va verifica cele afirmate de d-na respectivă. Aşa cum este normal noi pornim de la prezumţia de nevinovăţie, pînă la proba contrarie. Însă, în cazul în care cabinetul nu are o casă de marcat i se suspendă activitatea şi este pasibil de amendă de la 80 de milioane de lei vechi la 400 de milioane. Iar în cazul în care nu a eliberat chitanţă privind contravaloarea lucrării efectuate, i se întocmeşte dosar pentru evaziune, neînregistrare de venituri”, a declarat Laur Nechita, director coordonator Garda Financiară.
Enache, familia stmatologilor abonaţi la reclamaţii
Marius Enache nu se afla în cursul zilei de vineri, 19 martie la cabinetul său din policlinica Spitalului Judeţean Mavromati. Mai mult, contactat telefonic de reporterul Botoşăneanul.ro, pe telefonul său a răspuns o persoană care a pretins că este un apropiat al medicului şi care a susţinut că acesta este de negăsit pînă la începutul săptămînii viitoare.
Marius Enache, este nimeni altul decît fiul managerului Spitalului Judeţean Mavromati, Cornel Enache şi totodată, şi a fost acuzat de malpraxis. Străină de reclamaţii depuse la Protecţia Consumatorilor nu este nici sora sa, medicul stomatolog Ana Maria Năstac, care în nenumărate rînduri a fost acuzată de botoşăneni pentru lucrări efectuate incorect şi practicarea unor tarife exagerate.
Gabriela ERDIC