Antrenorul roş-alb-albaştrilor a venit pentru prima oară în faţa presei locale după ratarea calificării în play-off. Întâlnirea a fost una cu scântei, Costel Enache enervându-se după unele întrebări care i-au fost adresate.
Acesta a evitat să răspundă reproşurilor publice făcute de Valeriu Iftime, care l-a catalogat drept „fricos” şi a menţionat că „transferurile le-am făcut după nasul antrenorului Enache”.
„Nu citesc presa de cancan”, a afirmat Costel Enache, în condiţiile în care criticile lui Iftime au fost prezentate pe posturi TV precum Digisport sau Telekom Sport ce plătesc bani grei cluburilor pentru transmisiile din Liga 1 şi care inclusiv pentru FC Botoşani reprezintă principala sursă de venit.
Apoi a continuat.
„Cred că lucrurile astea care sunt mai puţin pe obiectivul meu nu sunt de discutat. Eu sunt aici din punctul de vedere al tehnicianului, încerc să vorbesc de fotbal, unde am greşit, care sunt problemele, ce putem face în continuare, lucruri din acestea, nu jigniri sau… Eu încerc să mă detaşez de ele. Categoric, nu cade nimănui foarte bine, dar aşa cum au fost momente în care am fost lăudaţi, în care am fost apreciaţi, cred că sunt momente în care trebuie să ştim să trecem peste anumite cuvinte care nu ne cad chiar bine”.
A izbucnit apoi când un jurnalist i-a cerut detalii despre transferurile pe care „le-ai făcut în iarnă”. Nu l-a mai lăsat să îşi termine întrebarea, răspunzându-i practic indirect preşedintelui consiliului de administraţie.
„Nu «am eu». Întotdeauna am vorbit de club. Şi când a fost bine şi când a fost rău. N-am vorbit de mine. Nu mi se pare corect să mă puneţi pe mine în faţă. Tenta este clară, eu o înţeleg, e subconştient şi când ai întrebat ceva, ai întrebat că aşa ai gândit, ştiu, dar hai să vorbim de FC Botoşani. Nu m-am pus niciodată în prim plan, nici la bine, dar nici la rău. Sunt doar un factor dintr-un întreg proces”,
Costel Enache, antrenor FC Botoşani.
A întărit: „transferuri la care am lucrat toţi din club”, după care a continuat: „mai ascult, dă-i cu personalitatea”.
Imediat s-a arătat deranjat când a fost întrebat până când are contract cu FC Botoşani, exprimându-şi ironic nedumerirea că încă nu se cunoaşte acest lucru.
„Sunt de opt luni aici, mă gândeam că în opt luni puteaţi să îmi puneţi întrebarea. Mă întrebaţi acum, la momente critice. În fine, răspund şi eu la momentul acesta: mai sunt trei luni de contract, scăpaţi repede de mine, nu-i o problemă”,
Costel Enache, antrenor FC Botoşani.
În vara anului trecut, când a fost întrebat pe ce perioadă a semnat cu clubul, Costel Enache l-a întrebat zâmbind pe Cornel Şfaiţer, care se afla la aceeaşi masă. Preşedintele de onoare a zâmbit la rândul său, iar răspunsul nu a mai venit până astăzi.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL