Emoționant: Trei inimi de copii și o pasăre rănită - FOTO

Pentru fapta lor, cei trei copii vor primi din partea medicilor veterinari surprize dulci și  biciclete recondiționate.

 

În seara zilei de 3 august, printr-un apel de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botoșani, comisarii Gărzii de Mediu au aflat că în localitatea Ionășeni, comuna Trușești, a fost găsită o barză rănită.

 

Până la preluarea berzei de către comisarii de mediu, trei copii i-au asigurat acesteia "protecție" și hidratare.

 

Barza a fost predată în custodie provizorie pentru stabilirea statusului de sănătate și tratament cabinetului veterinar Trio.vet.

 

După însănătoșire, exemplarul va fi eliberat în habitatul natural de origine sau transferat către un centru de reabilitarea/îngrijire autorizat.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store