Mari emoţii sunt în aceste clipe la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, acolo unde au ajuns cei doi oameni care s-au răsturnat cu maşina la Poiana – Vorona, dar emoţii sunt în continuare şi la locul producerii accidentului.
Şi aceasta din cauza faptului că VW Polo în are se aflau un bărbat şi o femeie s-a izbit atât de puternic într-un stâlp de electricitate încât acesta s-a rupt şi se mai ţine în câteva cabluri.
„Pericolul nu a trecut întrucât există un stâlp de electricitate rupt şi prezintă pericol de prăbuşire. Dacă s-ar prăbuşi acest stâlp ar fi afectate două gospodării. Suntem în continuare vigilenţi şi aşteptăm echipele de la E.On pentru a înlătura orice pericol la situaţia creată”,
Lt.col. Narcis Jachel, comandant detaşament ISU Botoşani.
După ce a lovit stâlpul, automobilul s-a prăbuşit pe cupolă, peste gardul unei case.
La faţa locului s-a deplasat şi Aurel Ştefan, primarul comunei Vorona.
Circulaţia a fost întreruptă pe respectivul sector de drum, poliţiştii estimând că va rămâne aşa în jur de două ore.