Eminescu omagiat "Vis de Artist"

 

Asociaţia culturală "Vis de Artist", în parteneriat cu Şcoala 11 din Botoşani organizează vineri la ora 17, în incinta Muzeului Judeţean, manifestarea intitulată "Gînduri despre Eminescu".
Vor participa elevi de la unitatea de învăţămînt menţionată, coordonaţi de profesorii Anişoara Mighiu, Camelia Gavril, Rozalia Groza, Filareta Rumega, de la Colegiul National "A.T. Laurian", prof. Coca Dorica, cursanţi de la Şcoala Populară de Arte, sub îndrumarea profesorilor Iuliana Ariciuc şi Cătălina Constantinovici, trupa "Prolog" şi membri ai Asociaţiei Culturale "Vis de Artist". Invitaţi în program sunt profesorul Rozalia Groza, care va prezenta momentul "Gînduri despre Eminescu", muzeograful Ana Florescu - "Eminescu, chiriaş în propria-i viaţă" şi Anişoara Mighiu care, cu această ocazie, va lansa a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Lectură Eminesciană, proiect inclus în Calendarul Activităţilor Educative al Ministerului Educaţiei şi realizat cu ajutorul următorilor parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu'', Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Liceul Teoretic ,,Nicolae Iorga'', Asociaţia Culturală ,,Vis de Artist", Centrul Naţional de Studii ,,Mihai Eminescu'' Ipoteşti. Manifestarea moderată de Cătălina Constantinovici este inclusă în cadrul Programului "Întîlnirea de astăzi", editia XX, derulat de Asociaţia Culturală "Vis de Artist" din decembrie 2008, în colaborare cu Muzeul Judeţean Botoşani şi Direcţia de Sănătate Publică.