Elsaco Brunata, amendă fabuloasă din partea Consiliului Concurenţei în “Afacerea Repartitorul”

Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 companii cu amenzi în valoare totală de 3,67 milioane lei (aproximativ 798.626 euro) pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa exploatării repartitoarelor de costuri pentru încălzire.

 

Printre acestea figurează şi Elsaco Brunata, firmă la care pachetul majoritar a fost deţinut la un moment dat de oameni de afaceri botoşăneni, care însă au vândut-o de câţiva ani.


”Autoritatea de concurenţă a constatat că trei companii (ista Romania, Techem Energy Services şi Elsaco Brunata) s-au înţeles să îşi împartă piaţa, respectiv localităţile în care ofereau servicii de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire, şi au fixat tarifelor aferente acestor servicii. La înţelegerea de împărţire a pieţei naţionale a serviciilor de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire a participat, pentru o perioada limitată, de aproape un an, şi compania Elsaco Electronic”, arată un comunicat emis joi de autoritatea de concurenţă.


În acest fel, consumatorilor li s-a restrâns posibilitatea de a alege furnizorul, plătind, în acelaşi timp, tarife mai mari pentru serviciile prestate de aceste companii.


În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a constatat existenţa unei înţelegeri, pentru fixarea tarifului aferent serviciului de exploatare a repartitoarelor, între companiile Elsaco Brunata şi Techem Energy Services, pe de-o parte şi şapte parteneri ai acestora, pe de altă parte (Heat Energy Services, Cagero Instal, Laguna Serv, Ovila Com, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti, Regia Autonomă de Gospodărire Comunală şi Locativă Paşcani şi Electroval Sound).


”Practic, Elsaco Brunata şi Techem Energy Services au pus la dispoziţia celor şapte parteneri software-ul de calcul al costului pentru încălzire şi au stabilit totodată tariful pentru serviciul de citire şi repartizare a costurilor pe care urmau să îl plătească consumatorii. Astfel, stabilirea tarifelor a vizat eliminarea concurenţei prin preţ şi creşterea tarifelor practicate în raport cu clienţii finali”, mai informează instituţia.

Companiile ista Romania şi Elsaco Brunata au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 15%.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store