Viorel Iliuță, Directorul General al Elsaco Electronic, a participat marți, 4 iulie 2017, la recepția organizată de Ambasada SUA în România, cu ocazia Zilei Independenței SUA.
"Am participat la o recepție foarte frumoasă, cu o organizare de excepție. A fost un eveniment deosebit de interesant, mai ales că în acest an se împlinesc și 20 de ani de parteneriat strategic între România și SUA. Așteptăm cu mare interes și misiunea comercială din toamnă, care a fost anunțată cu acest prilej. Pe această cale, țin să mulțumesc E.S. Hans Klemm, Ambasadorul SUA în România, pentru invitație”, a declarat Viorel Iliuță, Directorul General al Elsaco Electronic.
Tema recepției organizate în acest an de Ambasada SUA a celebrat aniversarea a 70 de ani de la spargerea barierei rasiale în Liga Profesionistă de baseball, de către Jackie Robinson. Acesta a jucat un rol cheie în depășirea prejudecăților și, datorită lui, toți jucătorii de baseball care au urmat au putut concura la cel mai înalt nivel, indiferent de rasă și naționalitate de origine. Printre invitații Ambasadei SUA s-au aflat fiica lui Jackie Robinson, Sharon Robinson și trei foști jucători de baseball din Liga Profesionistă: LaTroy Hawkins, Marlon Anderson și Scott Erickson.