Elevii unui colegiu de elită, activitate inedită alături de copiii cu nevoi speciale: Ne-au oferit o lecție de viață - FOTO

O activitate pentru combaterea discriminării sociale și însușirea valorilor europene a avut loc marți, 13 noiembrie, în incinta unei unităţi şcolare din Botoşani.

 

Activitatea a avut loc la Colegiul Național „A.T. Laurian"  şi au participat profesori și elevi din colegiul-gazdă și din Școala profesională specială „Sf. Stelian” Botoșani. Acţiunea a fost dedicată Săptămânii Educației Globale și a cuprins jocuri de socializare între elevii celor două instituții, un flashmob, dansuri populare, interpretarea unei poezii aparținând lui Adrian Păunescu și un micro-recital folk susținut de Ilona Dănilă, elevă la Colegiu.

 

Activitatea a presupus integrarea elevilor cu nevoi speciale, formarea și/sau dezvoltarea unor deprinderi de lucru în echipă, de colaborare și relaționare. Coordonatorii au fost prof. Elena Alecsa, inițiatorul proiectului, prof. dr. Coca Dorica și prof. Cristina Rîznic, din partea Colegiului Național „A. T. Laurian", iar de la Școala profesională specială” Sf. Stelian”, prof. Petronela Năstase. 

„Activitatea de marți  a fost una plăcută,  deoarece am interacționat cu alți elevi de vârsta noastră cu nevoi speciale care ne-au oferit o lecție de viață, dând dovadă de colegialitate și prietenie”, a declarat Cosmina Vițel, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”A. T. Laurian”.

„Pentru mine, întâlnirea cu elevii de la Școala Profesională Specială Sf. Stelian este o lecție de viață. Cu această ocazie mi-am dat seama că trebuie să apreciez mai mult ce am, să-I mulțumesc Domnului că sunt sănătoasă și să mă bucur de fiecare moment, fie el cât de mic.Mă implic cu plăcere în astfel de activități deoarece consider că acești copii merită mult mai mult”, a susținut Marina Funduianu, elevă la același liceu. 

 

Activitățile propuse au fost avutcaracter sportiv, cultural, social, dar și distractiv. Prin micul recital de muzică folk, s-a dorit și aducerea unui omagiu regretatei Tatiana Stepa.