Elevii, profesorii și preoții din Botoșani sărbătoresc Unirea Principatelor Române - VIDEO

Cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, elevii, cadrele didactice și preoții și-au dat mâna pentru a evidenția importanța covârșitoare a actului istoric de la 1859 pentru istoria națională.

 

Activitatea ”Românii, Cuza și Unirea – unitate și credință!” a fost realizată de elevii de la Liceul "Demostene Botez" Trușești și  Școala Gimnazială Nr.1 Durnești, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani, Primăria Trușești, parohiile Buhăceni și Durnești și școlile gimnaziale Dângeni și Stăuceni.

 

Elevii au  prezentat materiale despre Unirea Principatelor, au cântat și au recitat poezii.

 

De asemenea,  s-a dansat hora unirii și a fost organizată o expoziție care a oglindit trăirile elevilor referitoare la aceste momente importante din istoria neamului românesc.

 

În 1859 voința și credința, solidaritatea și diplomația și-au dat mâna pentru a arăta lumii întregi că românii nu pot trăi decât uniți.

 

”La 24 Ianuarie a fost scrisă o nouă pagină de istorie națională, iar îndemnul ”Hai să dăm mână cu mănă" a însoțit poporul român în drumul  său către desăvârșirea statului național român. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României, iar noi nu trebuie să uităm patriotismul, credința și spiritul reformator  din acea perioadă. La mulți ani, România!”, este mesajul cadrelor didactice implicate.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store