Elevii cer condensarea materiei, nu vor ore sâmbăta pentru compensarea grevei

 

Elevii botoşăneni resping varianta recuperării materiei pierdute în timpul celor două săptămâni şi jumătate de grevă în zilele de sâmbătă. Varianta a fost avansată de unele cadre didactice la sfârşitul mitingului de marţi, dorind astfel să scape de neplata perioadei în care nu au ţinut ore.
Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani şi-a manifestat public poziţia faţă de reluarea cursurilor şi modul în care materia pierdută în timpul protestelor va fi recuperata în perioada următoare. „Ne dorim ca efectele perturbării actului educaţional să fie minime, iar acest semestru să se desfăşoare sub semnul normalităţii. Considerăm oportună condensarea materiei din acest semestru în vederea recuperării orelor pierdute”, se arată într-un comunicat emis de CJE. În acesta se menţionează şi că în acest mod s-ar evita o suprasolicitare a elevului şi o aglomerare a programului prin predarea unui volum mare de informaţii într-un interval scurt de timp ca urmare a prelungirii programului sau a zilelor de curs. „Astfel, CJE doreşte să reprezinte interesele elevilor şi să unifice vocea unui corp social important, aflat încă în formare. De asemenea, ne dorim un climat echilibrat, favorabil unui sistem de educaţie eficient”, se spune în încheierea comunicatului.