Elevi jandarmi în practică la Jandarmeria Botoșani

Vor învăța de la jandarmi cu experiență cum să gestioneze situațiile cu care se confruntă în misiuni, precum și modul de interacțiune cu cetățenii.

 

Până pe data de 27 iulie, elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, recrutați de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în sesiunea septembrie-octombrie  2021, desfășoară stagiul de practică în cadrul inspectoratului. 

 

Pe timpul celor două luni de practică, elevii sunt repartizați la structuri de ordine publică, unde vor învăța de la jandarmi cu experiență cum să gestioneze situațiile cu care se confruntă în misiuni, precum și modul de interacțiune cu cetățenii, fiind îndrumaţi îndeaproape de tutorii profesionali care îi vor ajuta să aplice cunoştinţele teoretice acumulate în cadrul orelor de curs.

 

După plecarea lor, alți elevi jandarmi vor veni în practică începând cu data de 1 august, respectiv elevii admiși în sesiunea aprilie-mai 2022.