Elevi de clase I-IV din opt şcoli chemaţi la şcoală după amiaza

 

În cadrul Consiliului de Administraţie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean care s-a întrunit în cursul zilei de luni, 29 noiembrie 2010, una dintre decizii a fost referitoare la reprogramarea unor elevi din cadrul claselor I-IV de la programul de dimineaţă la cel de după amiază. Măsura a fost luată din cauza faptului că, la orele de dimineaţă urmează să frecventeze cursurile şcolare elevii din clasele V-VIII care se adună din satele apropiate la şcoala din comună şi sunt nevoiţi să facă naveta, în timp ce, în cazul celor mici, aceştia au cîte o unitate de învăţămînt în localitatea de domiciliu. „În cadrul CA s-a discutat despre aprobarea schimbării orelor pentru clasele I-IV unde de regulă se învaţă de dimineaţă. Acolo unde au fost cazuri întemeiate şi cu aprobarea părinţilor, au trecut aceste clase I-IV în program de după amiază. Problema este că de obicei elevii de la clasele I-IV provin din localitate iar elevii de la clasele V-VIII sunt din toată comuna şi sunt mai mulţi care fac naveta”, a declarat Daniel Bucătariu, inspector de specialitate IŞJ. Este vorba despre elevii de clase I-IV din cadrul şcolilor din Dumeni, Bădiuţi-Ştefăneşti, Sarafineşti-Corni, Fundu Herţii-Cristineşti, Ungureni 2, Vorniceni, Cerbul-Copălău şi Poiana-Vorona.