Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că acordarea burselor de merit pentru elevi care au media 2 reprezintă „o situaţie total anormală”.
Potrivit hotnews.ro, el a menţionat că a discutat cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi cu sindicatele de învăţământ pentru identificarea unei soluţii, astfel încât bursa de merit să reflecte performanţa şcolară.
„Am văzut situaţia total anormală, prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare. Am avut o discuţie cu doamna ministru Deca şi cu sindicatele din învăţământ şi sperăm, cât mai repede, să avem o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară. Să fie o distincţie foarte clară între bursa de merit şi bursele sociale, care au destinaţie în primul şi în primul rând pentru a reduce abandonul şcolar",
a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.
Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Bogdan Suruciuc, declara miercuri, pentru Agerpres, că zeci de elevi de clasa a IX-a din judeţul Botoşani, care fie nu au obţinut media 5 la Evaluarea Naţională, fie nu au susţinut acest examen, primesc burse de merit.
Potrivit acestuia, astfel de cazuri au apărut începând cu anul școlar în curs, ca urmare a apariţiei Ordinului ministrului Educaţiei 6.238 din 8 septembrie 2023 privind acordarea burselor de merit, care prevede că 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase beneficiază de bursă de merit.
El a recunoscut că printre elevii de clasa a IX-a care primesc burse de merit se află şi elevi care au încheiat anul trecut cu media 2 şi care nu au susţinut Evaluarea Naţională.
De asemenea, a admis că Ordinul privind acordarea burselor de merit dezavantajează elevii de la colegiile performante, acolo unde elevi cu 9,40 nu au obţinut bursă de merit.
Cuantumul bursei de merit în anul şcolar 2023 - 2024 este de 450 de lei/lună.