În ultima perioadă, tinerii se pare că au tendinţa să lipsească din timpul orelor de curs din diferite motive. Fie că nu şi-au învăţat lecţia şi nu vor să se confrunte cu profesorul, fie pur şi simplu sunt plictisiţi, de cele mai mult ori elevii chiulangii se retrag la o cafea într-un bar din proximitatea unităţilor de învăţământ.
Acest obicei al tinerilor a intrat atât în atenţia conducerii şcolilor, cât şi a Poliţiei Locale care în urma unor verificări efectuate în decursul lunii octombrie, organele de ordine au descoperit peste 20 de elevi care stăteau probabil la o poveste într-un bar. „În luna octombrie, poliţiştii locali au realizat razii în barurile din vecinătatea unităţilor de învăţământ. Scopul acţiunii a fost combaterea consumului de alcool şi absenteismul şcolar. Cu acest prilej au fost depistaţi 23 de elevi, care în timpul orelor de curs se aflau în localurile din preajma lor. Tinerii au fost legitimaţi şi îndrumaţi spre instituţiile de învăţământ”, a declarat Ioan Onuţu, director Poliţia Locală. De asemenea, organele de ordine au colaborat cu conducerea şi reprezentanţii celor şase unităţi de învăţământ din municipiu, arondate Poliţiei Locale pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, care au patrulat în mod frecvent pentru a monitoriza activitatea din jurul liceelor. Potrivit şefului de la Poliţia Locală, angajaţii instituţiei pe care o conduce au depistat elevi în baruri de la licee cu prestigiu din municipiu cum ar fi Colegiul Naţional Mihai Eminescu sau Colegiul Naţional AT Laurian. (E.Ş.)