Elevi căutaţi în peste 40 de baruri, tânăr beat pulbere pe moped

 

Joi şi vineri în municipiul Botoșani au fost organizate mai multe activităţi de prevenire a faptelor antisociale. Vizate au fost combaterea absenteismului școlar, a comerţului ilicit, a violențelor și a ilegalităţilor din trafic, la acțiune participând 85 de polițiști.
politia botosani razie baruri

Peste 220 de persoane au fost legitimate şi peste 200 de autovehicule controlate. Aceasta în timp ce elevii au fost căutaţi în nici mai mult, nici mai puţin de 44 de baruri şi restaurante. Întreaga razie s-a soldat cu 83 de amenzi a căror valoare totală trece de 15.000 de lei.
Printre altele, vineri seară, lucrătorii Secției 2 Poliție Rurală Corni l-au depistat în trafic, în apropiere de Mesteacăn, pe Florin M., de 21 ani, din Cristești, în timp ce conducea un moped Honda. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, iar mopedul nu este înregistrat.
[[banner]]
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1, 13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În prezent se efectuează cercetări față de Florin M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat de către o persoană care nu posedă permis de conducere și care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.
CITEŞTE ŞI:
 Razie cu poliţişti şi jandarmi împotriva chefliilor şi scandalagiilor