Gata cu vacanța, oficial a început școala! În dimineața zilei de luni, 14 septembrie 2015, sute de elevi ai Colegiului Național A.T. Laurian Botoșani s-au strâns în fața unității de învățământ, unii dintre ei emoționați din cale afară că s-au revăzut.
Fetele, fashioniste de pe băncile școlii, au venit în această dimineață îmbrăcate cât se poate de șic, ținând într-o mână buchetul pentru dirigintă, iar în cealaltă, geanta elegantă și nu în ultimul rând telefonul. În general elevele de la Colegiul Național A.T. Laurian au adoptat o ținută casual, unele au purtat rochițe asortate cu un sacou și o geantă pe măsură, iar altele au venit cu blugi skinny, cămășute colorate, un cardigan și o pălărie. Tinerele nu au uitat nici de make-up, acestea au optat pentru o dungă subțire de țuș și au pus accentul pe rujul mai strident.
În jurul orei 9.00 tinerii au început să apară unul câte unul, iar revederea colegilor a fost una cât se poate de plăcută. S-au îmbrățișat minute în șir, au povestit cum a fost vacanța de vară, și-au făcut selfie-uri și au așteptat cu nerăbdare să înceapă festivitatea de deschidere a noului an școlar 2015-2016.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]