EL este noul șef de instituție de la Botoșani, prefectul l-a prezentat directorilor – FOTO & VIDEO

Componența Colegiului Prefectural a fost modificată încă de luna trecută însă noul șef de instituție de la Botoșani a fost prezentat abia în luna iulie.

 

Este vorba despre ieșeanul Costel Gîtlan, numit inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. 

Șeful Poliției a venit la ședință îmbrăcat în costum și nu cu uniformă de polițist. El a fost prezentat de prefectul Dan Nechifor și apoi a luat cuvântul pentru a prezenta primul punct aflat pe ordinea de zi a ședinței. 

Raportul a fost privitor la faptele de violență din incinta sau zonele adiacente unităților de învățământ care au înregistrat o ușoară creștere anul acesta la Botoșani. (G.E.)

 

Vezi şi: Prefectul a început ședința cu o cerere de bani, Macaleți a sărit primul