Șeful pompierilor apel la Prefectură cu pagubele din urma inundațiilor - VIDEO

Joi, 31 iulie în cadrul Colegiului Prefectural, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, colonelul Radu Anton a adus la cunoștință celor prezenți și pagubele însemnate produse de condițiile meteorologice din ultima perioadă.

 

Potrivit Somax TV, șeful pompierilor speră ca Guvernul să se sensibilizeze și să aloce bani pentru despăgubiri deoarece în județul Botoșani sunt pagube destul de mari față de alte zone. Potrivit ultimului bilanț, în perioada 11-27 iulie au avut loc mai multe fenomene meteorologice grave care s-au manifestat prin grindină şi  precipitații de până la 70 l/mp.
Va trebui să găsim o modalitate într-adevăr de ajutorare de urgență a oamenilor afectați. Problema cea mai gravă a lor a fostde  refacere a acoperișurilor locuințelor pentru a putea proteja bunurile din locuințe împotriva ploilor”, a spus colonelul Radu Anton, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență
Pagubele produse de ploi și grindină s-au ridicat la aproximativ 25.000 de lei din care 18.000 de lei reprezintă distrugerea a 38 de podețe, trei poduri și 67,7 km de drum județean. La nivelul terenurilor agricole au fost afectate 700 de ha. În total au avut de suferit 27 de localități.
CLICK AICI ȘI VEZI VIDEO
CITEȘTE:
 Dezastru şi la Dângeni, lacuri apărute în câteva minute, 80% din drumuri distruse FOTOGALERIE