Șeful județului, la vot alături de un director: Cred într-o surpriză de proporții - FOTOGALERIE

Ca și în urmă cu două săptămâni, președintele Consiliului Județean a fost unul dinte liderii social-democrați cei mai grăbiți să își exercite dreptul constituțional.

 

Totuși, spre deosebire de primul tur al alegerilor prezidențiale, când s-a prezentat singur la secția de la Școala 11 unde este arondat, astăzi Costică Macaleți a venit însoțit de Ady Petrușcă, șeful Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Botoşani.


Ambii au susținut însă că s-au întâlnit întâmplător în fața amintitei unități de învățământ, locuind în același cartier și aparținând aceleiași secții de votare.


De altfel, Ady Petrușcă a și evitat să intre în sală în același timp cu Costică Macaleți, explicând că, ”este momentul dlui președinte”.


Președintele CJ s-a arătat optimist după ieșirea de la urne, arătând că timpul de gândire în privința opțiunii a fost unul foarte scurt.


”Am venit cu lecția învățată și nu mi-a trebuit timp de gândire la vot. Mă bucur că e vremea bună și lumea cred că o să vină la vot în număr mare astăzi și să votăm pentru viitorii cinci ani ai României”,


Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.


Cât despre rezultate…


”Procentele vor fi cu totul altele și cred într-o surpriză de proporții”.


Dacă nu se va produce surpriza, mâine… ”merg la serviciu”, cu același entuziasm pentru că, ”nu are nici o legătura una cu alta”.