Șeful CJ unit de agricultori printr-o instituţie locală – AFLĂ care e

 

În cadrul forumului economic derulat în cursul acestei dimineţi a luat cuvântul şi preşedintele Consiliului Judeţean care le-a vorbit celor prezenţi despre  implicarea instituţiei pe care o conduce în activitatea rurală de la nivel judeţean.

Mihai Ţâbuleac a precizat că momentan singura legătură cu agricultorii botoşăneni este Camera Agricolă, instituţie preluată de scurt timp de autorităţile locale şi care, potrivit unei noi legi ar putea din nou să treacă printr-un proces de reorganizare, însă la apariţia normelor de aplicare. „Vreau să precizez că reprezint o instituţie care aşteaptă să primească prin lege un rol mai important în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii şi a zonei rurale. În sistemul de care răspunde CJ nu există instituţii care se ocupă de agricultură cu o singură excepţie, ni s-a dat de scurtă vreme Camera Agricolă”, a afirmat preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac.
De asemenea, şeful CJ a mai afirmat că, un sprijin însemnat pentru agricultori ar fi în opinia sa o descentralizare a instituţiilor care au un aport important în acest domeniu de activitate şi care momentan sunt coordonate din capitală. „Mi se pare o eroare fundamentală să nu implici autorităţile administrative locale, judeţene şi respectiv orăşeneşti şi comunale în ceea ce priveşte această acţiune de mare importanţă. Nu cred că se va putea menţine la nesfârşit această tendinţă de a se dirija totul în materie de agricultură de undeva de la Bucureşti. Trebuie ca lucrul acesta să fie făcut la nivel de judeţe”, a mai spus preşedintele CJ. Şeful judeţului a mai precizat că sistemul românesc ar mai avea nevoie de normative prin care să fie permise comasarea terenurilor agricole şi atenţie mai concentrată în ceea ce priveşte asocierea producătorilor sau fermierilor.

Mihai Ţâbuleac a mai vorbit despre gradul de absorbţie a fondurilor europene care de altfel a devenit una dintre principalele priorităţi ale Guvernului Ungureanu şi care la nivel judeţean se poate descrie prin două mari proiecte implementate de CJ prin Programul Operaţional Regional - Mediu pe linie de salubritate dar şi sisteme de apă, canalizare şi epurare, ambele derulate în mediul rural, alături de multe altele iniţiate de administraţiile publice locale.