Acțiunea a început în această dimineață, la ora 9:00 cu start din Piața Revoluției. Ulterior, fiecare instituție și-a stabilit propriul traseu.
Angajații Consiliului Județean Botoșani au ales ca, în cadrul campaniei „Let's do it, România!” din acest an, să ecologizeze Drumul Mănăstirilor.
„Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat mereu acest lucru. «Let's do it, România!» este o campanie binevenită și mă bucur că atât de mulți colegi din cadrul Consiliului Județean au participat astăzi la ecologizarea Drumului Mănăstirilor. În zona mănăstirilor se află arii protejate și este de datoria noastră, a tuturor botoșănenilor, să le menținem curate. De asemenea, Drumul Mănăstirilor este cea mai importantă rută turistică din județ, iar noi trebuie să facem tot ceea ce este omenește posibil să o punem în valoare pentru a-i maximiza potențialul”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
La fel ca în edițiile trecute, în campania din acest an s-au implicat și instituțiile subordonate Consiliului Județean și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECOPROCES”, la care Consiliul Județean este membru.
„ECOPROCES” Botoșani a pus la dispoziția Gărzii de Mediu Botoșani 480 role saci menajeri 120 litri (10 buc./rolă), operatorii de salubritate vor colecta sacii cu deșeuri adunați în puncte fixe, iar operatorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Stăuceni, pe parcursul acțiunii, își va prelungi programul.