Șefii PSD din Botoșani au ambiții mari: VEZI câte voturi vor să strângă în turul doi

PSD-iștii botoșănenii vor să fie în top și la alegerile din 16 noiembrie între județele care îl aleg pe candidatul lor, Victor Ponta.

 

După ce au obținut mai mult de 50% dintre voturile alegătorilor botoșăneni, reprezentanții organizației județene a PSD și-au clădit țeluri mai înalte pentru turul doi. Aceștia și-au propus să înscrie cu cel puțin zece procente mai mult decât la alegerile de duminică, 2 noiembrie.

„Deocamdată avem obiectiv în turul doi să scoatem peste 65% și cred că putem realiza lucrul ăsta. Sper să ne clasificăm în primii cinci la alegerile de pe 16 noiembrie”, a declarat Ovidiu Portariuc, președinte executiv al PSD Botoșani.

O statistică publicată de Ziarul Financiar arată că în fața județului Botoșani s-au clasificat doar cinci județe ca număr de voturi acordate candidatului PSD, Victor Ponta: Giurgiu – 61,23%, Olt – 59,99%, Teleorman – 57,92%, Mehedinți – 57,4%, și Dolj – 56,03%.
(C.B.)

CITEȘTE:
 Cea mai roșie comună din județ, primar la 4 mandate și fără un metru de asfalt