Șefii județului, în videoconferință cu Marcel Vela - FOTOGALERIE

Datele vor fi transmise Guvernului României în vederea alocării sumelor necesare.

 

Astăzi, 29 iunie, la Instituția Prefectului Botoșani a avut loc o ședință, în sistem video-conferință, cu ministrul Ministerului Afacerilor Interne, Marcel Vela, pe tema efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase.

 

La Botoșani, până în prezent, în 20 de unități administrativ-teritoriale s-a efectuat evaluarea pagubelor de către comisiile constituite prin ordin al prefectului, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie finalizate și rapoartele privind evaluarea pagubelor în alte 10 unități administrativ-teritoriale.

 

Toate datele vor fi transmise Guvernului României în vederea alocării sumelor necesare pentru refacerea infrastructurii rutiere, dar și pentru acordarea de despăgubiri și sprijin locuitorilor ale căror culturi agricole, gospodării sau anexe gospodărești au fost afectate de inundații.

 

La videoconferință au participat prefectul județului, Dan Nechifor, cei doi subprefecți, Rodica Zelincă și Laura Cronț, precum și șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, dl col.Cristian Amarandei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store