Șefii educației botoșănene băgați în videoconferință, li s-au dat noi sarcini

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a susținut luni, 4 mai, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Casei Corpului Didactic pentru a stabili un nou plan de măsuri în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei COVID-19.

 

Măsuri specifice pe care inspectoratele școlare județene trebuie să le implementeze pentru susținerea învățării la distanță pentru elevi:

Inspectoratele școlare trebuie să organizeze periodic videoconferințe cu directorii unităților de învățământ din România pentru a identifica și stabili sarcini de lucru și resurse educaționale în vederea asigurării învățării la distanță.

În cadrul videoconferinței a fost stabilit următorul flux/cadru de lucru pentru inspectoratele școlare, unitățile de învățământ și cadre didactice:

❖          Inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea on-line în unitățile de învățământ din subordine;

❖          Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic în sistem on-line;

❖          Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice;

❖          Elevii din anii de final de ciclu care vor susține examenele naționale pot beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele psihopedagogice.

 

Săptămânal, Ministerul Educației și Cercetării organizează întâlniri cu inspectorii generali pentru a transmite informații referitoare la susținerea învățării la distanță și pentru a rezolva situațiile specifice apărute în această perioadă.

De asemenea, ministrul educației și cercetării va participa la videoconferințele organizate de inspectoratele școlare cu directorii unităților de învățământ după o planificare propusă de către inspectorate.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store