Șefii CJ caută gazdă în sediile instituțiilor publice din Botoșani

În aproximativ 90 de zile toți salariații Consiliului Județean trebuie să elibereze spațiile în care își desfășoară activitatea în acest moment.

 

Iar acest lucru se întâmplă pentru a fi eliberată clădirea în care funcționează Palatul Administrativ și care va intra pentru prima dată în istorie într-un amplu proces de modernizare, grație unui proiect al Prefecturii finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

La acest moment, atât Instituția Prefectului cât și Consiliul Județean analizează tot felul de variante pentru identificarea de spații care să se preteze activității specifice administrației publice.

 

De la CJ Botoșani ar urma să se mute în jur de 150 de salariați.

 

 

„Am analizat împreună cu specialiștii din cadrul Consiliului Județean mai multe soluții pentru relocarea activității CJ Botoșani. Suntem într-o amplă analiză și în momentul în care vom stabili locația finală în care ne vom reloca activitatea, vom comunica. Trebuie să avem în vedere să respectăm legislația în vigoare, să luăm acele puncte de vedere de la toate instituțiile care pot avea spații disponibile să ni le pună la dispoziție”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani 

 

Odată solicitările lansate către instituțiile publice de la Botoșani care au sedii generoase și pot găzdui și CJ-ul, la acest moment șefii județului se află în etapa de așteptare a răspunsurilor.

În cazul în care acestea vor fi negative își vor îndrepta atenția către zona privată.

 

„Nu cred că există un impediment în implementarea proiectului și nu cred că va exista un impediment pentru toate activitățile care se vor desfășura pe întreg anul 2024, un an cu patru runde de alegeri”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani 

 

Una dintre clădirile eliberate de una dintre instituțiile din subordinea CJ Botoșani, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) ar fi fostul centru Prietenia, de pe strada Nicolae Iorga, un imobil cu trei etaje dar fără sală de ședințe.