Șefi pentru spitale VOTAȚI secret în plenul municipal – PROPUNERILE

Ultima ședință din acest an a Consiliului Local Botoșani a început astăzi, 22 decembrie 2022, de la ora 13:00.

 

În total supuse dezbaterii sunt peste 30 de proiecte de hotărâre care urmează să fie adoptate de către cei 23 de consilieri locali din diferite facțiuni politice.

 

Unul dintre acestea face referire la numirile unor aleși locali în consiliile de administrație ale celor două spitale care se află în administrarea Primăriei Botoșani, respectiv Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe” și Spitalul de Pneumoftiziologie cunoscut și ca „TBC”.

 

Social-democrații le-au propus pe Silvia Diaconu în calitate de membru și pe Daniela Vicol în calitate de supleant pentru Spitalul „TBC”.

 

Liberalii au propus-o pe Monica Adăscăliței, medic urgentist de profesie.

 

La Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe”, grupul PSD i-au propus pe Marius Buliga în calitate de membru și Silvia Diaconu în calitate de supleant. Din partea PNL a fost lansată aceeași propunere, respectiv medicul Monica Adăscăliței.

 

Membrii consiliilor de administrație vor fi votați prin procedură secretă la finalul ședinței, după parcurgerea tuturor proiectelor aflate în dezbatere.

 

Aceste persoane completează practic consiliile de administrație existente din care fac parte și funcționari din cadrul Primăriei, regula fiind ca din orice structură de acest fel să facă parte și un economist.