Șefa ATOP Botoșani, alături de jandarmi în ”misiune” la un liceu din Săveni - FOTOGALERIE

La acțiune au participat și doi elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și un student de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza" București.

 

Joi după-amiază, jandarmii botoșăneni, împreună cu Cristina Breșug, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani, au desfășurat două activități preventive la Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă" Săveni.

 

Discuțiile s-au axat pe subiecte precum bullying-ul în școală și cyberbulling-ul, modalități concrete de evitare a implicării în fapte de natură penală sau contravențională și adoptarea unui comportament civilizat în relațiile cu colegii și personalul didactic.

 

De asemenea, elevii au fost informați cu privire la oportunitatea urmării unei cariere militare în Jandarmeria Română, după terminarea liceului, cei care le-au explicat care sunt condițiile necesare, probele de examen și cum se desfășoară o zi într-o instituție militară de învățământ fiind chiar doi elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și un student de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza" București, aflați în practică în această perioadă, la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.