A trecut prin experiența COVID, iar acum își îndeamnă colegii să fie precauți și să nu ignore măsurile de igienă.
Ada Alexandrina Macovei, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a transmis un mesaj, duminică seară, către colegii din școli, cărora le atrage atenția că pericolul infectării este unul cât se poate de real.
”Circulă pe rețelele de socializare tot felul de mesaje. Chiar ieri, m-a întrebat cineva, de ce mai port mască dacă tot m-am îmbolnăvit. Sunt profesoară de chimie, zic. Eu știu cum funcționează otrava: nu e totuna dacă iei o picătură sau dacă iei o lingură. De asta port mască și de asta nu mă revolt împotriva măsurilor luate de guvern, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord. Văd ce e în toată Europa”,
Ada Alexandrina Macovei, inspector școlar general adjunct
Oficialul din Educație mai spune că este nevoie de precauție și de respectarea regulilor de igienă.
”Știu că atât se poate aici, la noi și vă îndemn pe toți să fiți precauți și să respectați regulile. Unora le este prea frică, alții cred că e o conspirație. Știți cum se zice: "dacă eu cred în Dumnezeu si nu există, nu pierd nimic, dar dacă nu cred și există, pierd totul"! Sănătate, putere și conștiința împăcată, că vă meritați banii și că v-ați făcut datoria! Să fiți bine!”,
Ada Alexandrina Macovei, inspector școlar general adjunct
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: