La cursurile Cameliei Cazac participă şi copii români, şi irlandezi, care învaţă împreună despre literatura, portul tradiţional şi gastronomia românească.

Camelia Cazacu are aproape 60 de ani, este educatoare, iar de şapte ani locuieşte în Dublin, Irlanda. Aici, a înfiinţat un „club al copiilor români, unde micuţii recită poezii româneşti, ascultă basme şi învaţă cum să gătească preparate tradiţionale. Mai mult, ea a scos educaţia şi în afara clasei: a amenajat o mică grădină de legume şi o fermă de pui în afara Dublinului, pentru a-i învăţa pe cei mici ce înseamnă să ai grijă de o gospodărie.

„Se spune că un popor care nu-şi cunoaşte istoria şi tradiţiile este ca un om care şi-a pierdut actul de identitate. Copilul român, indiferent în ce colţ de lume se naşte, trebuie să-şi cunoască rădăcinile, să ştie să vorbească şi în limba străbunilor“,

crede educatoarea.

Camelia Cazacu este originară din judeţul Botoşani, unde s-a dedicat unei meserii pe care a îndrăgit-o încă din copilărie, scrie Adevărul.

„Mi-am dorit mereu să fiu educatoare. Îmi plăcea să-i învăţ pe alţi copii, să am grijă de ei. Dumnezeu m-a înzestrat cu tot ce are nevoie o educatoare – în primul rând, cu darul de a cânta, pentru că asta era proba eliminatorie la admiterea la Liceul Pedagogic. Mi-a plăcut această meserie, am pus suflet în ce-am făcut“,

spune botoşăneanca.  

A profesat 33 de ani la Darabani, cel mai nordic oraş din România. A avut grijă de mii de copii, majoritatea de la ţară, săraci, dar cuminţi, spune educatoarea. A fost dintotdeauna convinsă că păstrarea identităţii culturale e importantă pentru orice popor:

„Este frumos că poţi să circuli acum, să vezi, să te îmbogăţeşti cultural, spiritual. Dar e important să ştii de unde vii, cine eşti. E important să păstrezi şi să dai mai departe moştenirea. De aceea, eu am pus accent mereu pe dansul popular, pe cântecul din bătrâni şi pe preparatele culinare tradiţionale“.

La Corneşti, un sătuc de lângă Darabani, a amenajat în 2005 un mic muzeu etnografic, pe care l-a numit „Casa bunicilor“.

Cu şapte ani în urmă, Camelia Cazacu avea 52 de ani, era împlinită cu viaţa ei rural-idilică şi-şi investise toate resursele în proiectele educaţionale. Brusc, a hotărât să renunţe la tot şi s-o ia de la capăt, la peste 3.000 de kilometri depărtare. A încuiat căsuţa cu grădină de la răscruce de drumuri şi a plecat la Dublin. A mers pentru a-şi ajuta copiii:

„În toamna lui 2012, mi-am făcut bagajele şi-am plecat. Iniţial, mi-am luat concediu fără plată un an. Mai târziu, mi-am dat demisia şi am rămas în Irlanda. Am venit în Dublin pentru a avea grijă de nepoţei. Copiii mei, aflaţi la muncă aici, aveau nevoie de mine“.

Click AICI pentru continuarea articolului.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: