Ședință de Consiliu Local secretă la municipiu, Primăria nu o mai transmite nici măcar online

Ședința ordinară a plenului municipal aferentă lunii martie NU mai este publică.

 

Iar acest lucru se întâmplă din cauza unor probleme tehnice întâmpinate de IT-iștii Primăriei, care se ocupă de organizarea ședinței în sistem online și implicit transmiterea lucrărilor pe pagina de Facebook a instituției.

 

Deși au încercat în zadar timp de aproape un sfert de oră, eroarea tehnică nu a fost remediată.

 

S-a decis așadar să se intre în dezbateri, iar ședința să fie înregistrată și transmisă ulterior.

 

Acest lucru se întâmplă la Primăria municipiului reședință de județ, unde se preferă în continuare varianta online, în detrimentul ședințelor cu prezența fizică.

 

Săptămâna aceasta, la Primăria Bucecea, ședința de CL a fost organizată fizic și, de asemenea, a fost transmisă și în mediul online.

 

De asemenea, într-un final, și la Consiliul Județean plenul se reunește fizic astăzi, de la ora 12.00, la Casa Sindicatelor.

 

Si nu în ultimul rând, astăzi s-a întrunit pentru prima dată după un an de pauză și Colegiul Prefectural.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store