Ședință în pripă înainte de Crăciun: la Dorohoi, Consiliul Local a muncit şi în Ajun – IATĂ ce s-a hotărât - FOTO

La iniţiativa primarului de Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a fost convocată o şedinţă de îndată, în dimineața zilei de ieri, 24 decembrie 2014, la care au fost prezenţi majoritatea consilierilor. Atât de în grabă a fost şedinţa că pe site-ul instituţiei nici nu a fost postat convocatorul şedinţei.

 

Pe ordinea de zi a fost un singur proiect, o rectificare bugetară, pentru cei 798.000 lei, bani alocați de guvern pentru plata cheltuielilor curente și de capital.  Edilul a anunţat şi modificări care vor fi făcute anul acesta la Parada Obiceiurilor de iarnă de pe 31 decembrie.
În fiecare an sute de urători se prezentau pe platoul din faţa fostei primării şi spectatorii se înghesuiau să-i vadă. Anul acesta se anunţă o schimbare, municipalitatea va monta o scenă unde vor evolua formaţiile şi toată lumea va putea să-le vadă.
Scena va avea 14 metri lungime şi tot atâta lăţime, potrivită pentru a găzdui zeci de membri într-o formaţie.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
 Datini și obiceiuri ignorate de șefii de la Botoșani, alai cu peste 600 de oameni prin oraș, urșii de la Dofteana au făcut senzație –FOTO & VIDEO
[[galerie-foto]]