Edilul de Săveni acuzat în dosarul APIA, scos deocamdată de sub control judiciar

Unul dintre acuzații din dosarul fraudelor cu fonduri europene prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a înregistrat o mică victorie în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava.

 

Relu Târzioru, primarul din Săveni care a avut parte de vizita procurorilor la două dintre casele sale și a fost mai apoi dus la audieri a contestat măsura controlului judiciar la Tribunalul Suceava.
Completul de judecată din județul vecin s-a întrunit astăzi în ședință și a admis plângerea formulată de apărătorii legali ai lui Relu Târzioru.
Admite plângerea formulată de inculpatul Târzioru Relu Petru împotriva ordonanţei din data de 24 septembrie 2014 în dosarul nr. 22/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa din data de 24.09.2014 în dosarul nr. 22/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava faţă de inculpatul Tîrzioru Relu Petru. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 29 septembrie 2014”, se arată în hotărârea dată de Tribunalul Suceava.
Măsura de control judiciar presupune o serie de restricții față de inculpatul care face obiectul unei anchete a organelor de cercetare penală. Procurorii DNA au drept de recurs la decizia dată de judecători. 
CITEȘTE:
 Doi dintre acuzații din dosarul APIA ELIBERAȚI de procurori, ceilalți inculpați în instanță pentru arest