Ea este FAIMOASA din Botoșani care intră în cea mai tare competiție a anului: Sunt moldoveancă, sunt ambițioasă GALERIE FOTO&VIDEO

Frumoasa artistă a plecat deja în Republica Dominicană, acolo unde urmează să facă parte din cea mai dură competiție, alături de alte vedete din România.

 

Otilia Brumă, cunoscută cu supranumele Bilionera, cântăreață de muzică dance, reggaetton și latino, este unul dintre Faimoșii care vor concura la cel mai tare show al anului 2022, Survivor România, de la PRO TV.

 

Alături de Otilia se vor mai afla vedete precum CRBL, Cătălin Zmărăndescu, Emil Rengle sau Xonia.

 

„Sunt moldoveancă, sunt ambițioasă. Sunt așa, dintr-o bucată, mă adaptez destul de repede la condiții”, a spus Otilia pe platoul emisiunii La Măruță, însă a recunoscut că unul dintre punctele ei slabe este că e pretențioasă la mâncare.

 

„Vreau să-mi avertizez colegii să nu-mi fure din mâncare, că iese monstrulețul din mine când mi-e foame”.

 

 

Sărbători de iarnă alături de părinți, la Tudora

 

Otilia Bilionera a adunat peste 8.000 de aprecieri la fotografia din 31 decembrie 2021, după ce a fost acasă, la Tudora, și a participat la tradițiile specifice zonei.

 

„Cel mai frumos Revelion este cel petrecut în locurile natale cu familia și originile”, este mesajul transmis de Otilia.

 

 

Otilia vrut astfel să petreacă un timp alături de familia ei înainte de marea aventură din Republica Dominicană.

 

Otilia Bilionera, sau pe numele ei real, Otilia Brumă, este o tânără moldoveancă ce s-a făcut rapid remarcată în industria muzicală, cu succes și pe plan internațional. Spune că întotdeauna, în spatele unei persoane de succes, stau părinții, care sacrifică multe pentru visele copiilor lor.

 

Otilia și celelalte vedete au plecat deja în Republica Dominicană și vor începe duminică, 16 ianuarie 2022, experiența cu adevărat unică trăită în noul sezon Survivor, ce promite surprize cel puțin la fel de plăcute ca cele din sezonul trecut.

 

Ultimul sezon a fost câștigat de Zanni, din echipa Faimoșilor.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store