Ea este cea mai puternică femeie: Botoșăneanca va coordona ȘAPTE ministere

Este al doilea om în Guvern, după premierul Ludovic Orban.

 

Vicepremier în Guvernul Orban, botoșăneanca Raluca Turcan va coordona activitatea a şapte ministere, printre care al Educaţiei şi Cercetării, Sănătăţii, Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, potrivit unei decizii a prim-ministrului Ludovic Orban, publicată miercuri în Monitorul Oficial.

 

Turcan va mai coordona activitatea ministerelor Justiţiei, Fondurilor Europene, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Culturii.

 

Totodată, vicepremierul va coordona derularea raporturilor constituţionale între Guvern şi Parlament, mai prevede decizia.

 

Viceprim-ministrul Raluca Turcan va aviza planurile de măsuri sectoriale elaborate de aceste ministere în vederea asigurării conformităţii cu Programul de guvernare, conform Agerpres. De asemenea, va urmări îndeplinirea acestora şi va asigura informarea permanentă a prim-ministrului în legătură cu aceste aspecte.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store