E oficial : Noul primar vrea să amâne proiectul de la Cornişa

 

Renunţarea la proiectul Cornişa, unul din cele mai mari din istoria oraşului, începe să prindă contur. Imediat după şedinţa Consiliului Local în care a depus jurământul noul primar a anunţat că analiza investiţiei în parcul regional de agrement reprezintă una dintre priorităţile sale. 


„Am în intenție să solicit o amânare a licitației”, a afirmat Ovidiu Portariuc. Aceasta este încă programată la data de 9 iulie, pentru întreaga lucrare. „Nu putem lua o decizie într-un timp atât de scurt, trebuie să văd dacă din punct de vedere tehnic şi legal este posibilă o amânare de aproximativ o lună de zile pentru a avea timp să reanalizăm acest proiect”, a explicat edilul şef. Perspectivele par însă mai degrabă să fie defavorabile punerii în practică a proiectului. „Îmi menţin părerea pe care am avut-o şi în campania electorală: nu cred că este acum un proiect prioritar pentru Botoşani. Botoşănenii îşi doresc şi locuri de muncă, locuinţe, sunt multe alte priorităţi”, a arătat Ovidiu Portariuc.
VEZI ŞI:
 Flutur, provocare de 20 de milioane euro pentru Portariuc - VIDEO
Pentru realizarea acestuia Primăria a obţinut 10 milioane euro de la Uniunea Europeană, fonduri nerambursabile, având contractul de finanţare deja semnat. Trebuie însă asigurată şi o cotă de cofinanţare de 50%, iar noului edil şef nu prea îi surâde varianta accesării unui credit bancar în aces scop. „Dacă cifrele arată că este un proiect fezabil îl vom continua. În schimb, dacă cifrele arată, ţinând cont de realitatea economică, care s-a schimbat acum faţă de cea din urmă cu opt ani când a fost făcut studiul de fezabilitate pentru proiect, nu putem risca soarta unui oraş pentru un proiect de genul ăsta. E un lucru cu care nu ne putem juca şi trebuie o analiză riguroasă economică”, a mai declarat primarul. În opinia acestuia municipalitatea nu poate susţine funcţionarea prezumtivului parc, care nu ar fi fost conceput să fie profitabil.
DETALII DESPRE CE TREBUIA SĂ SE CONSTRUIASCĂ ÎN ACEL PARC:
 De 20.000 de ori Parcul de Agrement Cornişa – VEZI ce a făcut Mişcarea